Acordul privind micul trafic la frontieră

>> luni, 1 februarie 2010


Acordul privind micul trafic la frontieră semnat de România şi R. Moldova va intra în vigoare din 31 martie, a declarat premierul moldovean Vlad Filat, citat de Info-Prim Neo.

Imaginea 1/1
Filat a spus că până atunci urmează să fie deschise consulatele României la Bălţi şi Cahul, vor fi făcute toate operaţiunile de ordin tehnic pentru tipărirea şi eliberarea permiselor cetăţenilor din localităţile beneficiare de acest acord.

Totodată, Vlad Filat a precizat că în decurs de două săptămâni urmează să fie deschisă trecerea frontierei prin punctul Rădăuţi - Lipcani. Acest fapt a fost confirmat şi în discuţiile purtate pe parcursul vizitei preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău.

Premierul a dat asigurări că R. Moldova a făcut totul pentru deschiderea acestui punct de trecere la frontieră, exprimându-şi speranţa că şi partea română se va încadra în termenele convenite.
Anterior, preşedintele român a declarat în timpul vizitei la Chişinău că legea privind Acordul privind micul trafic de frontieră, adoptată recent de Parlamentul român, va fi funcţională şi aplicabilă cel mai târziu la sfârşitul lunii martie, după ce vor fi rezolvate detaliile tehnice pentru aplicarea sa.

Acordul dintre România şi Moldova a fost semnat la 13 noiembrie 2009 la Bucureşti, cu ocazia vizitei premierului moldovean Vlad Filat, care solicitase ca acordul să fie ratificat până la sfârşitul anului. Conform acordului, cetăţenii care locuiesc în mod legal de cel puţin un an în zona frontierei comune vor putea să intre şi să rămână în zona de frontieră a statului vecin pentru o perioadă neîntreruptă de trei luni.

Accesul transfrontalier se va putea face pe baza unui paşaport valabil şi a permisului de mic trafic de frontieră, permis ce va avea valabilitatea cuprinsă între doi şi cinci ani. În expunerea de motive a legii, se arată că actul normativ nu contravine normelor europene privind securitatea frontierelor. "Aplicarea acordului corespunde şi interesului Uniunii Europene ca frontierele cu vecinii săi să nu constituie o barieră în calea comerţului, a schimburilor sociale şi culturale", se arată în expunerea de motive.

0 comentarii:

free counters

English vs. Le francais

  © Blogger templates Palm by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP