Craciun Fericit

>> duminică, 26 decembrie 2010

Crăciunul este sărbătoarea cea mai îndrăgită, mai ales de copii :), care an de an adună familiile “la gura sobei” dăruindu-le fericire şi o dispoziţie de sărbătoare. Deja, cu o săptămînă dinaitea sfintei sărbători totul se îmbracă în haine de sărbătoare, fapt bine observat şi în gimnaziul din localitate. Aici elevii, pe ultima sută de metri, încîntaţi ca foarte curînd vor finisa primul semestru de învăţămănt, cu bucuria viitoarei vacanţe de iarnă în suflet, nu au lăsat uitării tradiţiile locale vizavi de obiceiurile de iarnă, transmise din generaţii în generaţii. S-au înarmat cu mult curaj şi perseverenţă şi au participat la concursul regional “Colindăm de sărbători, 2011”, unde au concurat alături de alte 14 instituţii de învăţămînt. Aici membrii colectivului folcloric “Opincuţa” au demostrat încă o dată talentul lor inedit şi măiestria lor de a ajunge la inimile ascultătorilor şi a unui juriu destul de exigent. Timp de 20 de minute, atît cît i s-a acordat fiecărui colectiv, copiii au colindat, au jucat capra, ursul, babele, au urat şi semănat de sănătate. Primul loc obţinut s-a datorat atît muncii asidue atît din partea elevilor, cît şi din partea conducătorilor artistici – Ichim Valeriu şi Parasovia.

0 comentarii:

free counters

English vs. Le francais

  © Blogger templates Palm by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP