Tool Fair 5th Edition Venice 2010

>> vineri, 26 noiembrie 2010


            Este destul de interesant şi util schimbul de practică şi experienţă între colegi atît din ţara natală cît şi din întreaga lume. Luna aceasta am avut fericita ocazie să-mi împărtăşesc cunoştinţele din domeniul învăţării şi predării nonformale totodată să primesc în schimb metode noi de la tinerii participanţi din cadrul programului Salto Tool Fair 5th edition care a avut loc în cel mai romantic oraş din Italia – Veneţia - unde plimbările cu faimoasa gondolă, pentru moment, te conduc spre o altă realitate, cea de poveste. Aici, timp de o săptămînă 101 tineri din 35 de ţări din întreaga lume s-au întîlnit în cadrul a mai multor workshop-uri, seminarii, laboratoare, seri culturale şi de agrement.
            Pe întreaga durată a activităţilor Agenţiana Naţională Italiană a avut grijă ca totul să fie foarte bine organizat, începînd de la spaţiul de învăţare terminînd cu petrecerea timpului liber de după studiu.
            Această experienţă de neuitat a contribuit la achiziţionarea cunoştinţelor noi vizavi de ineditele instrumente pe care le voi putea utiliza în lucrul cu beneficiarii de la centru; de asemenea m-a ajutat să cunosc tineri minunaţi care acţionează fiecare în felul său pentru o SCHIMBARE în mai bine în comunitatea unde trăieşte.

0 comentarii:

free counters

English vs. Le francais

  © Blogger templates Palm by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP